miercuri, 13 iunie 2012

Statutul Asociaţiei Bibliotecarilor din România


Votat de Adunarea Generala de constituire (19 martie 2007)

Capitolul I. Dispozitii generale
Art.1 Asociatia Bibliotecarilor din România (ABR) este organizatia profesionala si stiintifica a bibliotecilor si bibliotecarilor din România.
Art. 2 Asociatia Bibliotecarilor din România este o organizatie apolitica, neguvernamentala si nonprofit. ABR are personalitate juridica si este autonoma din punct de vedere material, structural si functional.
Art. 3 ABR are cont, firma si stampila proprie cu urmatorul text: Asociatia Bibliotecarilor din România.

Capitolul II. Obiective
Art.4 Asociatia Bibliotecarilor din România are urmatoarele obiective principale:
a. promovarea intereselor profesionale si stiintifice ale bibliotecilor si bibliotecarilor din România;
b. dezvoltarea legaturilor profesionale între bibliotecile si bibliotecarii din România;
c. studierea principalelor probleme de ordin stiintific, tehnic si organizatoric privind bibliotecile si personalul acestora;
d. reprezentarea bibliotecilor românesti în relatiile profesionale cu institutii nationale si cu organisme din tara si strainatate;
Art.5 ABR se afiliaza la organizatii stiintifice si profesionale din strainatate.
Art.6 ABR promoveaza dezvoltarea teoretica si practica a biblioteconomiei si stiintelor informarii.
Art.7 ABR organizeaza sectiuni profesionale, în functie de programele/proiectele pe care si le propune.
Art.8 ABR coopereaza cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, cu institutiile de învatamânt superior si cu alte institutii de învatamânt în elaborarea programelor-cadru pentru formarea de baza în biblioteconomie si stiinta informarii, pe care le avizeaza.
Art.9 ABR elaboreaza programe si organizeaza cursuri de perfectionare pentru toate categoriile de bibliotecari si alti specialisti în stiintele informarii, în conditiile legii; de asemenea, colaboreaza cu Centrul de Pregatire Profesionala în Cultura al Ministerului Culturii si Cultelor, precum si cu alte structuri care organizeaza programe de perfectionare de acest tip.
Art.10 ABR organizeaza reuniuni stiintifice profesionale (congrese, conferinte, seminarii, ateliere, sesiuni de comunicari), schimburi de experienta, stagii de documentare etc.
Art.11 ABR participa la elaborarea si perfectionarea legislatiei si a altor reglementari în domeniul bibliotecilor.
Art.12 ABR stimuleaza activitatea stiintifica si profesionala a membrilor sai, acordând diplome, premii si alte recompense.
Art.13 ABR elaboreaza, traduce si editeaza publicatii de specialitate (manuale, metodologii, instrumente de lucru specifice activitatii bibliotecare, publicatii seriale de profil, tratate etc.)
Art.14 În vederea uniformizarii tehnicilor de lucru, sprijina elaborarea, editarea si difuzarea standardelor profesionale românesti.

Capitolul III. Membri
Art.15
(1) Asociatia Bibliotecarilor din România are membri activi si membri de onoare.
(2) Membrii activi ai ABR sunt biblioteci, bibliotecari, alte institutii si persoane care se ocupa de probleme ale bibliotecilor. Primirea în asociatie a unui membru se face prin cerere scrisa adresata conducerii centrale sau teritoriale, în care se precizeaza diviziunea ABR în care membrul doreste sa fie înscris.
(3) Membrii de onoare ai ABR sunt personalitati recunoscute pe plan national sau international. Desemnarea membrilor de onoare se face de catre Consiliul de conducere al asociatiei, la propunerea unuia dintre membrii sai, cu o majoritate de 2/3 din voturi. Alegerea trebuie ratificata de Adunarea Generala.
Art. 16 Membrii ABR au urmatoarele drepturi:
a. sa aleaga si sa fie alesi în organele de conducere si în structurile profesionale ale asociatiei, dar fara a cumula mai mult de doua functii;
b. sa faca propuneri privind programul anual si de perspectiva al asociatiei;
c. sa reprezinte asociatia ca delegati la conferinte si congrese nationale si internationale;
d. sa tina conferinte, sa prezinte comunicari, sa ia parte la discutii etc., în cadrul actiunilor organizate de asociatie;
e. sa participe în tara si strainatate la congrese, stagii de studii, consfatuiri si alte reuniuni, la propunerea si cu sprijinul financiar al asociatiei;
f. sa primeasca în mod gratuit unele din publicatiile asociatiei;
g. sa se retraga, la cerere, din asociatie.
Art.17 Membrii ABR au urmatoarele obligatii:
a. sa respecte statutul ABR;
b. sa achite cotizatia la timp;
c. pentru a fi alesi în conducerea ABR, ei trebuie sa participe la activitatile asociatiei si sa se remarce prin calitati stiintifice si organizatorice deosebite.
Art.18
(1) Membrii activi care nu achita cotizatia timp de un an sunt exclusi din asociatie.
(2) Membrii de onoare ai ABR sunt scutiti de plata cotizatiei.

Capitolul IV. Organizare
Art.19 Asociatia Bibliotecarilor din România are sediul central în Bucuresti si filiale teritoriale.
Art. 20
(1) ABR are filiale teritoriale în toate judetele României.
(2) Organul de conducere al filialei teritoriale este Adunarea Generala a filialei, constituita din totalitatea membrilor ABR din judetul respectiv. Adunarea Generala este convocata anual în sedinte ordinare si, daca este cazul, în sedinte extraordinare, la cererea a 2/3 din membrii filialei.
(3) În rastimpul dintre doua Adunari Generale, conducerea filialei este încredintata unui Consiliu de conducere alcatuit din 3 membri: un presedinte, un vicepresedinte si un secretar. Membrii Consiliului de conducere sunt alesi de Adunarea Generala a filialei prin vot secret, pe timp de patru ani.
(4) Conducerea filialei aplica, pe plan local, hotarârile Adunarii Generale a ABR si ale Consiliului de conducere.
(5) Filialele teritoriale care organizeaza actiuni profesionale aprobate de Consiliul de conducere pot fi sprijinite material în functie de amploarea actiunii respective.
Art.21 În cadrul Asociatiei Bibliotecarilor din România functioneaza diviziuni specializate pe tip de biblioteca, dupa cum urmeaza:
a. diviziunea bibliotecilor nationale;
b. diviziunea bibliotecilor universitare;
c. diviziunea bibliotecilor specializate;
d. diviziunea bibliotecilor publice;
e. diviziunea bibliotecilor scolare.
Art.22
(1) Fiecare diviziune are un Birou de coordonare, alcatuit dintr-un presedinte, un secretar si trei membri, alesi dintre membrii diviziunii respective si validati de Adunarea Generala. Presedintii diviziunilor îndeplinesc concomitent functiile de vicepresedinti ai ABR si sunt membri de drept ai Consiliului de conducere al asociatiei.
(2) Biroul de coordonare al diviziunii elaboreaza si propune spre aprobare Consiliului de conducere al ABR strategii, programe si proiecte specifice tipului de biblioteca pe care îl reprezinta. Dupa validarea acestora de catre Adunarea Generala, ele devin parte integranta a Planului de activitati al ABR.
Art.23
(1) În cadrul ABR functioneaza sectiuni profesionale, dedicate anumitor tipuri de activitati.
(2) Numarul si denumirea sectiunilor profesionale sunt aprobate de Adunarea Generala, la propunerea membrilor Asociatiei.
(3) Fiecare sectiune profesionala este condusa de un presedinte, ajutat de un secretar, ales de membrii sectiunii. Acestia formeaza Biroul executiv al sectiunii.
(4) Fiecare sectiune îsi stabileste planuri si programe de activitate proprii, în functie de cerintele specifice, si le supune aprobarii Adunarii Generale.
(5) Sectiunile profesionale pot fi desfiintate prin hotarârea Adunarii Generale, daca nu au activitati sustinute si nu îsi respecta planurile de activitate pe care si le-au propus.
Art.24 ABR are un secretariat executiv format din doua persoane salariate, angajate de Consiliul de Conducere, care tin evidenta administrativa si stiintifica a activitatilor asociatiei si sprijina editarea publicatiilor ABR.

Capitolul V. Conducere
Art.25 Organele de conducere ale ABR sunt: Adunarea Generala, Consiliul de Conducere si Biroul Executiv.
Art.26
(1) Adunarea Generala este organul suprem de conducere al ABR. Din Adunarea Generala fac parte:
a. membrii Consiliului de Conducere;
b. membrii de onoare ai asociatiei;
c. presedintii, vicepresedintii si secretarii filialelor teritoriale;
d. presedintii si secretarii sectiunilor profesionale;
e. membrii Comisiei de cenzori;
f. reprezentanti ai diviziunilor asociatiei, într-o norma de reprezentare de 1/10 din membrii lor.
(2) Adunarea Generala se considera statutar constituita si poate lua hotarâri valabile daca sunt prezenti cel putin jumatate plus unu din numarul total al delegatilor. Convocarea Adunarii Generale se face cu cel putin 30 de zile înainte de data desfasurarii lucrarilor ei.
(3) Adunarea Generala ordinara se convoaca anual, de catre Consiliul de conducere. Adunarea Generala extraordinara se convoaca la cererea a 2/3 din membrii Consiliului de Conducere.
(4) Adunarea Generala are urmatoarele atributii:
a. alege, prin vot secret sau deschis, presedintele, secretarul general, trezorierul, ceilalti membri ai Consiliului de conducere si membrii Comisiei de cenzori;
b. analizeaza si aproba activitatea Consiliului de conducere între doua Conferinte;
c. aproba raportul Comisiei de cenzori;
d. aproba si modifica Statutul ABR;
e. se pronunta asupra oricarei alte chestiuni supuse spre dezbatere;
f. stabileste programul de activitate al asociatiei;
g. aproba afilierea la organizatii nationale si internationale de profil.
(5) Hotarârile Adunarii Generale se iau prin vot deschis sau secret, cu majoritate simpla de voturi. Sunt acceptate voturile prin procura sau prin corespondenta.
Art. 27
(1) În rastimpul dintre doua Adunari Generale, conducerea asociatiei este încredintata unui Consiliu de Conducere alcatuit din 17 persoane alese, pe timp de 4 ani, dintre membrii activi care îndeplinesc conditiile aratate la art. 17.
(2) Consiliul de Conducere este format din:
a. un presedinte, ales prin votul Adunarii Generale;
b. cinci vicepresedinti, validati de Adunarea Generala, fiecare reprezentând câte una dintre diviziunile ABR;
c. un secretar general, ales prin votul Adunarii Generale;
d. un trezorier, ales prin votul Adunarii Generale;
e. noua membri, alesi proportional cu numarul membrilor înscrisi în asociatie, dar cel putin un membru pe diviziune, indiferent de numarul membrilor diviziunii.
(3) Consiliul de Conducere are urmatoarele atributii:
a. convoaca Adunarea Generala, în fata careia prezinta rapoarte si programe de activitate ale ABR, în vederea aprobarii;
b. conduce asociatia pe baza programului adoptat de Adunarea Generala;
c. analizeaza si aproba activitatea Biroului Executiv al Asociatiei;
d. organizeaza si analizeaza activitatea stiintifica a Asociatiei;
e. reprezinta asociatia fata de membrii sai, de autoritati, de terti si în justitie prin presedintele sau;
f. aproba si coordoneaza activitatea sectiunilor profesionale si organizarea reuniunilor stiintifice ale ABR;
g. aproba premierea si alte stimulente morale si materiale pentru membrii cu merite deosebite.
(4) Presedintele ABR are urmatoarele atributii:
a. reprezinta interesele ABR în justitie, fata de autoritati si fata de terti;
b. reprezinta asociatia pe plan national si international;
c. conduce Adunarile Generale, reuniunile Consiliului de Conducere si ale Biroului Executiv;
d. prezinta Adunarii Generale rapoarte si directiile de activitate ale Asociatiei;
e. semneaza valabil pentru asociatie;
f. poate da mandat de reprezentare si drept de semnatura unuia dintre membrii Biroului Executiv.
(5) Consiliul de Conducere ia hotarâri cu majoritatea simpla de voturi a celor prezenti.
(6) Consiliul de Conducere se întruneste cel putin o data la 3 luni si ori de câte ori este nevoie.
(7) Membrii Consiliului de Conducere care absenteaza nemotivat la trei sedinte consecutive vor fi exclusi din Consiliu.
(8) Membrii Consiliului de Conducere ale caror mandate au expirat pot fi realesi consecutiv pentru o singura perioada de 4 ani.
Art.28 Presedintele Asociatiei, cei cinci vicepresedinti, secretarul general si trezorierul alcatuiesc Biroul Executiv al Asociatiei. Acesta pregateste si executa lucrarile Consiliului si tine permanent legatura cu membrii Asociatiei. Hotarârile Biroului Executiv se iau cu majoritatea simpla de voturi si se supun ratificarii Consiliului de conducere. În caz de paritate de voturi, votul decisiv este cel al presedintelui. Biroul Executiv se întruneste cel putin o data la 2 luni si ori de câte ori este nevoie.
Art.29 Adunarea Generala alege pe termen de patru ani o comisie de cenzori alcatuita din 5 cenzori activi (câte unul pentru fiecare diviziune) si 2 supleanti. Comisia de cenzori lucreaza cu cenzori activi; în caz de descompletare, este cooptat în comisie unul dintre cenzorii supleanti. Comisia de cenzori controleaza operatiile ABR dupa acte si scripte si întocmeste rapoarte pentru Conferinta.

Capitolul VI. Patrimoniu
Art.30 Patrimoniul Asociatiei Bibliotecarilor din România este format din valori materiale provenite din taxele de înscriere si cotizatiile membrilor, din comercializarea publicatiilor editate de asociatie, din subventii, donatii, contracte, precum si din alte venituri realizate în urma activitatilor asociatiei.
Art.31 Valoarea taxei de înscriere în ABR si a cotizatiei este aprobata anual de catre Adunarea Generala.
Art.32
(1) Se va tine o evidenta stricta a veniturilor si cheltuielilor fiecarei diviziuni a ABR.
(2) Veniturile obtinute din taxele de înscriere si cotizatiile achitate de membrii unei diviziuni a ABR sunt gestionate autonom de Biroul de coordonare al diviziunii respective.
(3) Veniturile provenite din alte surse decât taxele de înscriere si cotizatiile achitate de membrii ABR sunt gestionate de Consiliul de conducere al asociatiei.

Capitolul VII. Dizolvarea asociatiei
Art. 33
(1) Dizolvarea asociatiei se va face la propunerea Consiliului de Conducere, prin votul a doua treimi din membrii Adunarii Generale. Daca la prima convocare în acest scop a Adunarii Generale aceasta proportie nu este atinsa, se va face o reconvocare, iar decizia se va lua cu votul a jumatate plus unu din numarul celor prezenti.
(2) În caz de dizolvare, bunurile Asociatiei vor fi donate uneia sau mai multor asociatii profesionale similare.

Capitolul VIII. Dispozitii finale
Art. 34 Prezentul statut se poate completa sau modifica de Adunarea Generala a Asociatiei, la propunerea Consiliului de conducere sau a membrilor Asociatiei, prin majoritatea simpla de voturi a acestora.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu