marți, 12 martie 2013

Stimati colegi


               Stimati colegi,                                                                                                                                                                                                                                                                 
      În zilele de 19 - 20 iunie a. c., ABR in cooperare cu IFLA organizează la Brașov workshopul intitulat Statistica în sprijinul directorilor de bibliotecă, (sprijin  atât pentru politica lor managerială , dar mai ales în relație cu autoritățile finanțatoare) adresat directorilor de biblioteci universitare, specializate și publice. Pot participa şi alte persoane cu funcţii de conducere din biblioteci. Workshopul este condus de profesorul Tord Høivik, care  face parte din Comitetul permanent IFLA pentru Statistică și evaluare.  Profesorul Tord Høivik este unul din specialiștii mondiali în acest domeniu – a predat în mai multe universități din SUA, Europa si America latină și a scris lucrări pe această temă. A ținut, de asemenea, cursuri în cadrul asociațiilor de bibliotecari din Grecia, Polonia, Norvegia, Suedia pe tema leadershipului în biblioteconomie  (Statistics as a Leadership Tool for Advocacy ).  Alte date găsiţi la adresa: http://iflastat.wordpress.com/timeline/.
     Numărul de participați admiși este de 20.
     Înscrierile se fac pe baza completării formularului din Anexa şi a depunerii taxei de participare în contul ABR.  Termenul limită de înscriere este 20 martie a.c..  Cererile vor fi înregistrate în ordinea sosirii, conform principiului primul sosit, primul servit.
     Taxa de înscriere : 50€ pentru membrii ABR și 75 € pentru nemembrii ABR. Taxa acoperă audierea cursului, participarea la aplicațiile practice, certificatul de specializare și pauzele de cafea.
     Sumele vor fi depuse în contul în euro al ABR RO88RNCB0090000508350005, deschis la BCR, sucursala Lipscani. Responsabilul workshopului din partea ABR este doamna prof. Angela Repanovici, președintele secțiunii Cultura informației a ABR.
     Participanții la workshop vor primi atestate IFLA/ABR. Pentru alte detalii scrieți la adresa de email al ABR infoabr@gmail.com sau sunați la tel. 0741644755( secretar executiv Mihai Constantinescu).
                                                                               
                                                                    Presedinte ABR,
                                                                    Prof.univ.dr.Mircea Regneală



Formular de înscriere la workshopul Statistica în sprijinul directorilor de bibliotecă
19 -20 iunie, Brașov


Subsemnatul, ………………………………………………………………, angajat în cadrul instituției……………………………………………………………………..……., unde ocup funcția de ………………………………………………., doresc a mă înscrie la Workshopul Statistica în sprijinul directorilor de bibliotecă (19-20 iunie, Brașov) organizat de Asociația Bibliotecarilor din România în cooperare cu IFLA.
Menționez că am virat suma de 50 de euro reprezentând contravaloarea cursului în contul Asociației Bibliotecarilor din România.



Data                                                                                                                  Semnătura